Vaccinarea persoanelor din România

În contextul dezbaterilor vii, tensionate din spaţiul public, în media, în societatea civilă, dar şi în foruri profesionale asupra unor iniţiative importante în zona politicilor publice și sociale ce vizează sănătatea poporului român, modalităţile de prevenţie ale bolilor transmisibile, în corelaţie cu întreaga problematică a sistemului medical, declarația mea politică este o pledoarie şi un îndemn, în aceeaşi măsură, pentru înţelegerea şi acceptarea vaccinului ca necesitate şi responsabilitate obligatorie în România, pentru asigurarea dreptului cetăţenilor la o viaţă sănătoasă, eliminând riscurile morbidităţii, ale invalidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile. Este absolut evident şi logic faptul că activitatea de vaccinare este o componentă principală a sistemului de sănătate publică, în sensul scopului major de asigurare a dreptului la sănătate individuală, dar şi colectivă. Declaraţia politică de astăzi este şi un semnal pentru părinţi, profesori, comunităţi educaţionale în legătură cu interferenţa problemelor medicale implicate în acest demers legislativ cu cele educaţionale şi de siguranţă a copiilor, a tinerilor şi adulţilor, în general, pentru  care avem o datorie instituţională prin rolurile şi funcţiile deţinute, cât şi o datorie morală de informare şi convingere, de asigurare a continuităţii  politicilor de susţinere a unor generaţii sănătoase.

Calitatea sistemului medical este în corelaţie, în primul rând, cu o finanţare adecvată a domeniului, a urgenţelor şi nevoilor populaţiei, presupunând şi corectarea treptată a deficienţelor acestuia, asigurând gradul de modernizare a infrastructurii şi a tehnologiilor medicale actuale, fără a neglija faptul că înaintea demersurilor terapeutice, de tratare şi vindecare, există etapa absolut necesară a strategiilor de prevenţie şi eliminare sau limitare a riscurilor de îmbolnăvire, a problemelor de sănătate, în general. Toate acestea nu pot coexista fără un cadru juridic, un  suport legislativ care să asigure coerenţa în politicile de sănătate, fără o abordare unitară în demersurile realizate şi, mai ales, o continuitate a acestora pe termen îndelungat.

Suntem astăzi în faţa unei polemici publice ample prin care punem sub semnul întrebării sensurile şi valorile pozitive ale vaccinării în România, dar și o istorie de succes în lupta câştigată de omenire în confruntarea cu boala, cu suferinţa umană, cu epidemiile grave, consemnate de-a lungul secolelor, o victorie care a reuşit să salveze milioane de vieţi.  La nivel global, vaccinurile sunt sigure, eficiente şi elimină constant boli grave care continuă să afecteze copii şi adulţi nevaccinaţi. Toate statele Uniunii Europene au o tradiţie îndelungată de implementare a politicilor de vaccinare, diferenţele fiind date de  tipurile de vaccinări, de vaccinurile utilizate, de vârstele eligibile, numărul de doze şi, în special, de modalitatea de finanțare – gratuit sau compensat.

În România aceste rezultate ale numeroaselor cercetări medicale de referinţă sunt tratate cu indiferenţă, iar în ultimii ani prin neprezentarea la vaccinare, refuzul vaccinării, lipsa unor campanii strategice de informare corectă a cetăţenilor sau prezenţa unor campanii insistente antivaccinare bazate pe abordări neştiinţifice și limitative ale diferitelor grupuri,  s-au generalizat ipotezele care subliniază reacţiile secundare, particulare, adverse, la vaccinuri. Orice medicaţie provoacă, uneori, anumite reacţii secundare, dar etapele de cercetare ştiinţifică, studiile efectuate, analiza riscurilor în raport cu beneficiile acestora, experienţa care validează siguranța, eficienţa şi utilitatea unui vaccin sunt argumente ce trebuie preluate cu obiectivitate şi responsabilitate. Menţinerea unei acoperiri vaccinale optimale trebuie să fie o prioritate pentru noi toţi, o prioritate pentru sistemul de sănătate, fiind  una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie de până în prezent, mai ales în privința copiilor aflați la vârste vulnerabile.

Statisticile ne arată că în perioada 2012-2015, la nivel mondial, vaccinurile au prevenit peste 5 milioane de decese, iar la nivel naţional acest aspect nu a întârziat să îşi facă simţit efectul. Pe fondul unui trend descendent de acoperire vaccinală împotriva bolilor transmisibile, preîntâmpinate prin vaccinare, epidemia de rujeolă care a izbucnit în februarie 2016 a avut 9.233 de cazuri, din care 34 de decese, cel mai afectat fiind judeţul Timiş cu 8 decese, urmat de Dolj cu 7 decese, conform datelor centralizate în septembrie 2017. Şi statisticile din anii trecuţi sunt relevante: în timpul epidemiei de rujeolă şi rubeolă din 2011-2012 s-au înregistrat 2 decese, 12 decese după naştere, complicaţii asociate – 73 de cazuri de encefalite, 7.218 pneumonii şi 291 de artrite.

Întrebarea, pe care o regăsim dincolo de cifre şi de gravitatea medicală a fenomenului, este dacă aceste aspecte au şi un impact financiar şi dacă ele reprezintă o povară economică. Pentru epidemia din 2011-2012, cetăţenii afectaţi au înregistrat ca total zile absente de la locul de muncă 126.992 zile, deci aproximativ 347 de ani neproductivi.  Impactul financiar se regăseşte şi în buzunarul fiecărui cetăţean; pentru o persoană spitalizată de rubeolă costurile sunt în jur de 600 lei, iar pentru rujeolă peste 1300 lei, în contextul în care costul unui vaccin este de 25 lei, fiind inclus gratuit în schema naţională de vaccinare.

Motivaţia pentru acceptarea vaccinului obligatoriu în România are şi un fundament social şi moral, prin prisma faptului că vaccinarea asigură în primul rând o imunitate proprie, dar în aceeaşi măsură reprezintă o barieră de protecţie pentru cei din jur:  copii cu vârste care nu permit încă vaccinarea; colegi de şcoală sau alţi copii care sunt alergici la vaccin; persoane în vârstă cu sistemul imunitar slăbit.

Respectarea schemelor naţionale de vaccinare reprezintă cea mai eficientă metodă de protejare faţă de aceste boli, iar imunizarea în copilărie înseamnă o protecţie sporită, un start bun pe drumul de viaţă. România are nevoie de o populaţie sănătoasă fizic, în primul rând, dar şi psihic, mental, condiţie a unei vieţi împlinite, în care fiinţa umană se poate realiza profesional, în plan social şi personal.

Prin proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România se deschid abordări corecte şi complexe, detaliate pe zone de intervenţie şi responsabilităţi, schimbări preconizate, care vor avea efect odată cu aprobarea în Parlamentul României.

Statul român şi programul de guvernare îşi asumă, pe această temă medicală importanța, demersurile de pregătire a studenţilor din facultăţile de medicină, a medicilor rezidenţi pentru medicina de familie, pediatrie, boli infecţioase şi a asistenţilor medicali prin ministerul de resort. Finanţarea în vederea prevenirii şi răspândirii bolilor transmisibile, decontarea vaccinurilor cuprinse în Programul Naţional de Vaccinare se vor realiza prin Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi alte instituţii implicate în acest proces. Persoanele fizice/juridice, angajatorii vor asigura din bugetul propriu vaccinarea personalului propriu care, prin natura activităţilor desfăşurate în câmpul muncii, este expus riscului de infectare, afectând implicit şi sănătatea publică.

Programul Naţional de Vaccinare are în vedere creşterea numărului de vaccinuri pentru a asigura o acoperire şi un status imun corespunzător al copiilor împotriva principalelor boli transmisibile, prevenibile şi cu efecte grave. Necesitatea unui stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabilele aferente, având un termen de valabilitate de cel  puţin 18 luni va preîntâmpina eventualele epidemii sau cazuri de forță majoră şi va asigura un cadru coerent al acestor politici.

Apreciem prevederile proiectului de lege în legătură cu obligaţiile instituţiilor şcolare de a verifica efectuarea vaccinărilor obligatorii la înscrierea copiilor într-o colectivitate educaţională şi de a solicita un calendar de recuperare sau o adeverinţă în cazul unor eventuale contraindicaţii medicale definitive formulate de specialişti. La fel de utile vor fi comisiile judeţene de vaccinare pentru monitorizare, verificare, clarificare a situaţiilor diferite, prin colaborare interinstituţională – medici de diferite specialităţi, reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, ai inspectoratelor şcolare sau direcţiilor de protecţia copilului.

Se impune, totuşi, intensificarea campaniilor de informare a părinților, copiilor, reprezentanţilor legali despre beneficiile vaccinării, despre riscurile la care se supun dacă nu vor accesa acest serviciu, despre modalităţi de evaluare a unor eventuale riscuri pentru sănătatea copilului, inclusiv prezentarea programelor şi tipurilor de vaccinare, perioadele lor de implementare, surse de informare suplimentară.

Ca profesor, din perspectivă pedagogică, dar şi din experienţa de management educaţional, consider că este necesar să avem în grădiniţe, şcoli şi universităţi copii şi elevi, studenţi, tineri sănătoşi în primul rând, integraţi în medii sigure, condiţie esenţială pentru a genera apoi un demers educaţional de succes, pentru a obţine o evoluţie intelectuală, profesională, creativitate şi implicare în activităţile specifice fiecărui nivel sau domeniu de studiu. Asigurarea dreptului la educaţie  tuturor copiilor, înscrierea lor într-o colectivitate de învăţământ trebuie să se realizeze doar după prezentarea actelor care justifică, atestă efectuarea vaccinurilor cuprinse în schema naţională de vaccinare.

În acest context, nu trebuie să uităm nici rolul şi importanţa Institutului Național de Cercetare Cantacuzino, instituţie pentru care anul 2013 a fost ultimul an în care s-au mai produs vaccinuri, instituţie ce trebuie revitalizată şi valorizată pentru expertiză, specialişti, pentru istoricul onorant, alocând sumele necesare pentru reluarea producţiei, finalizând strategia asumată chiar la nivelul Parlamentului, evitând astfel ca România să fie dependentă în totalitate de vaccinurile de import.

Dezbaterile sunt necesare pentru clarificări, pentru armonizarea propunerilor, pentru eficientizarea legislaţiei şi, implicit, a activităților din domeniile vizate. Discuțiile pot risipi mituri şi legende, abordări lipsite de temei ştiinţific, generalizări incorecte, realizând, însă, în final suportul legislativ necesar pentru un domeniu atât de sensibil cum este starea de sănătate a populaţiei, instituind măsurile necesare de prevenţie şi intervenţie, de vaccinare şi consemnare a acestui parcurs. De altfel, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor este unul complex şi necesar, acoperind provocările şi nevoile actuale ale sistemului medical, o viitoare lege care va ajuta România să îndeplinească multe dintre recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

 

 

 

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

1 thought on “Vaccinarea persoanelor din România

  1. Este un subiect delicat. Copilul meu a avut anumite probleme dupa vaccinare, dar tot consider ca este important sa aiba parte de acest tratament. Romania trebuie sa aiba cetateni sanataosi si responsabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: