Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – semnificații și valențe sacre perene, dincolo de presiunea unui timp controversat

În fiecare an, la data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă din lume prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care, în mod deosebit, este sărbătorită în România de majoritatea populației ortodoxe, iar în Moldova și Bucovina, prin lucrarea harului dumnezeiesc, Sfânta Parascheva a devenit chiar ocrotitoarea acestui ţinut. De-a lungul timpului, simbolul Sfintei a ajuns sinonim cu orașul Iași, cu spiritul și vocația creștină a acestor locuri, cu pelerinajul celor care sunt atrași de matricea spirituală a unei comunități cu o bogată istorie și tradiție culturală.

Iașul reprezintă, cu certitudine, un topos semnificativ al vibrației cultural-creștine din România – mănăstiri, biserici, muzee, primele tipărituri bisericești, Catedrala Mitropolitană, amintirea unei istorii tumultoase, paginile de cronică și chipuri misterioase de cronicari și scriitori, deschiderea ecumenică, armonia multiculturală, toate se împletesc pentru a defini atmosfera mitică, spiritul unic „al unui oraș  fabulos și metafizic”. De aceea în fiecare an, la această dată, mii de pelerini din toată lumea pornesc într-un autentic periplu religios, cu valențe ecumenice, dedicat cinstirii Sfintei Parascheva, fiind impresionați de orașul nostru, de acest ethos al unui popor care se află sub semnul unor valori perene – istorie, tradiție și mentalități, religie și cultură. Sărbătoarea Sfintei Parascheva este, deci, prilejul de a ne regăsi cu toţii sub cupola credinţei, a iubirii şi generozităţii faţă de ceilalţi, a bunătăţii creştine.

În acest an, demersurile obișnuite pentru prăznuirea hramului Sfintei Parscheva sunt afectate de situația epidemiologică gravă cu care ne confruntăm, autoritățile fiind nevoite să adopte o serie de măsuri care să prevină infectarea pelerinilor cu noul coronavirus Covid-19. Astfel, pentru a se evita supraaglomerarea, sfintele moaște au fost scoase din Catedrala Mitropolitană și vor putea fi vizitate doar de cetățenii ce au reședința în Iași, respectându-se regulile de distanțare socială. De asemenea, nu trebuie neglijate normele de igienă și protecție (dezinfectarea mâinilor, purtarea obligatorie a măștii, distanțarea fizică etc). Chiar dacă noile restricții impuse determină revoltă și întristare în rândul nostru, al ortodocșilor de pretutindeni, trebuie să conștientizăm necesitatea logică a măsurilor de precauție, precum și faptul că siguranța și sănătatea reprezintă aspecte fundamentale, ce nu pot fi ignorate.

Fie că ne aflăm în Iași sau în alt colț al lumii, reculegerea și emoția sacră sunt trăite prin fervoarea rugăciunii, prin întoarcerea spre sufletul și sinele profund al ființei, încercând astfel să acceptăm ceea ce este excesiv deseori și, poate, greu de acceptat. Gândul la povestea de viață a Sfintei Parascheva, modelul de credință și dăruire, încercarea de a recrea timpuri cu valori sacre adânci sunt feluri în care putem să înfruntăm provocările lumii profane, excesele de autoritate și reglementare, limitările care ne dor, pentru că opresc dorința de  regăsire prin credință și pelerinaj.        

         Cu siguranță această frumoasă sărbătoare creștină poate aduce transfigurarea spirituală, speranță și mângâiere în sufletele noastre și ne invită să redescoperim tăria și credința din modelele de viaţă şi trăire duhovnicească ale sfinților. Destinul şi dăruirea de sine a Sfintei Parascheva, reperele creştine autentice, care, în final, înving orice obstacol, rezonanțele culturale și spirituale ale orașului sunt certitudini că există locuri privilegiate ca menire și bogăție de sensuri și valori…

         În asemenea timpuri contrastante, rămânem prinși între gândul creștin că, în esență, „credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.” (Părintele Iustin Pârvu) și ecoul filosofic  al ideii că „libertatea omului este partea divină din el”, în cuvintele lui Petre Țuțea. Zilele acestea sunt despre iubire și credință, despre libertate și bunătate, despre orașul Iași și povestea locurilor sacre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus