România și educația în epoca E-learning. Experiențe și dileme

După o săptămână în care am urmărit atent, pe diferite canale – mass-media, rețele de socializare, grupuri de comunicare, dialoguri cu elevi, studenți și profesori – modul în care se desfășoară școala on line, cred că se impun spre analiză câteva concluzii de etapă, câteva constatări și idei de abordare, mai ales în condițiile în care există posibilitatea clară ca această perioadă de întrerupere a cursurilor să se prelungească.

​            Orice strategie de predare-învățare-evaluare on line ar trebui să pornească, la nivel național, de la câteva date clare: ar fi interesant de știut câți elevi din țara noastră au acces la internet și câți elevi dețin laptop/tabletă sau chiar telefon mobil smart. Să nu uităm că învățarea online presupune, pe de o parte prezența în timp real într-o clasă virtuală, și deci contactul de tip live cu profesorul și colegii de clasă sau, pe de altă parte învățarea on line poate include schimbul de materiale, transmiterea de teste, fișe de lucru, existența altor tipuri de sarcini de lucru prin canale electronice de comunicare, urmând ca răspunsul să fie transmis de elev la un termen fixat. Acest tip de relație profesor-elev este mult mai accesibilă, mai ușor de pus în practică, se pare, pentru majoritatea elevilor. Mai mult decât atât, învățarea on line poate semnifica și o formă de studiu individual, cu ajutorul resurselor oferite de internet. Conceptul presupune diverse fațete didactice, dar și condiții obligatorii, din perspectivă tehnică, logistică și din perspectiva abilitării curriculare a profesorilor de a lucra eficient și dezinvolt în această manieră.

​            Dacă în mediul universitar predarea on line, în cadrul unor seminarii/conferințe live, utilizarea unor platforme existente și operaționale deja, pare să o fie metodă care dă randament, nu același lucru se poate spune despre învățământul preuniversitar, unde întâlnim o multitudine de situații pentru care este dificil de identificat o soluție unică: familii cu mai mulți copiii, în care există un singur calculator/laptop, familii unde niciunul din părinți nu lucrează de acasă în această perioadă și nu poate, deci, contribui la supravegherea copiilor, după cum întâlnim numeroase familii fără acces la internet, în care nu există nici laptop și nici telefon mobil smart.

​În aceste condiții inegale, dificile uneori, nu putem vorbi despre predare on line, ci va trebui să acceptăm în mod realist și rațional faptul că putem face doar recapitulări, proiecte, verificarea unor teme, eseuri, sarcini de lucru folosind oportunitățile calculatorului și ale internetului. De asemenea, putem antrena elevii în diferite forme de comunicare, care să îi mențină în legătură cu școala, cu activitățile intelectuale, cu profesorii. Nu putem vorbi de un orar regulat, dar putem să organizăm activitatea la nivelul fiecărei clase împreună cu profesorul diriginte, astfel încât să nu existe excese la nicio materie, după cum nicio disciplină nu trebuie să fie abandonată.

​            Am remarcat interesul pentru platformele sau aplicațiile care permit colaborarea on line, crearea unor clase virtuale, în care activitățile profesor-elev se desfășoară live. Interesul profesorilor pentru mijloacele Tehnologiei Informației și Comunicării (TIC/ITC) au existat întotdeauna, dar acum avem cu toții șansa să testăm și să acceptăm avantajele, dar și dezavantajele învățământului prin mijloace electronice. Asistăm la un asalt al platformelor ce oferă acces gratuit pentru mediul educațional, dar ce oportunități există ca accesul să rămână permanent gratuit, iar o astfel de colaborare on line să se mențină și după reluarea cursurilor în școli? Sunt șanse ca elevii să își dorească mai mult acest tip de colaborare, specific timpului nostru, în detrimentul orelor de curs clasice? Avem garanția, fie că suntem profesori sau părinți, că timpul petrecut de copii în fața calculatorului este dedicat învățării, că este eficient și sănătos în totalitate?

Învățarea online favorizează dezvoltarea abilităților de lucru individual în detrimentul competențelor de lucru în echipă, lipsesc interferențele, schimbul de idei, activitățile creative de grup. Devin elevii autodidacți? Se vor îndepărta de adulți, se vor concentra și mai mult asupra comunicării online, captivi în lumea lor, o lume virtuală, desprinsă de realitate, greu controlabilă în plan valoric? Ce se întâmplă acum cu acele campanii pe care școlile le inițiau pentru a-i ține pe elevi departe de telefonul mobil, pentru a socializa în viața reală, cu prietenii și pentru a ieși în natură? În ce măsură unii dintre ei vor fi mai atrași de școală, datorită acestui nou mod de comunicare sau câți își vor pierde interesul, în lipsa contactului uman direct? Sunt întrebări ce își vor găsi curând răspuns, dar este posibil ca răspunsul să nu fie nici cel previzibil și nici cel dorit.

​În mod cert, păstrarea unui echilibru între mediul virtual și activitățile de relaxare și de învățare în familie este esențială pentru depășirea acestei perioade inedite și grave pe care o traversăm.

 

Analiza atentă a modului în care copiii și adolescenții, părinții și profesorii percep și acceptă provocările învățării electronice este o temă de cercetare, de explorare sociologică și psihologică, aflată deja în atenția specialiștilor. Acum, mai mult decât oricând lumea școlii și paradigmele educaționale se schimbă și evoluează chiar sub ochii noștri. Să nu idealizăm tehnica, necesară acum, să nu uităm că evoluția și devenirea umană însemnă dialog, comunicare, bucuria de a fi împreună, de a aparține unui spațiu și unui ethos școlar sau universitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus