Prof dr. Camelia Gavrilă a participat ieri la conferința „Provocările demografice la nivelul Uniunii Europene” care s-a desfășurat în cadrul Școlii Franco- Române de la Științe Sociale, ediția a XV-a. Masa rotundă a avut loc la Institutul Francez Iași, fiind moderată de domnul Ovidiu NAHOI, Redactor șef Radio France International, cu participarea senatorului Dan Lungu, a Decanului Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice – prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu, a profesorilor universitari prof. univ. dr. Vasile Miftode, conf. dr. Romeo Asiminei, conf. dr. Adrian Lupu și alți profesori și studenți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Discuțiile au vizat subiecte de actualitate, riscuri și provocări ale societății moderne, ale țărilor europene, context în care prof. dr. Camelia Gavrilă a abordat teme, precum: impactul migrației și al declinului demografic asupra educației, manifestările fenomenului migraționist în Romania, aspecte complexe și paradoxale ale sistemului de învățământ românesc, preuniversitar și universitar, implicații economice și sociale ale fenomenelor demografice. S-au conturat și posibile strategii, abordări, politici de reducere a efectelor declinului demografic, mai ales în sensul susținerii tinerilor, a familiilor pentru creșterea și educarea copiilor, explorându-se și aspecte cu privire la posibile programe financiare, guvernamentale, pentru încurajarea creșterii demografice, pentru păstrarea specialiștilor în țară din diferite domenii de activitate.
Concluziile temelor dezbătute au condus spre constatarea că Europa reprezintă un continent „tot mai îmbătrânit”, iar guvernele statelor mebre ale Uniunii Europe trebuie să conlucreze pentru diminuarea acestui fenomen și pentru soluții comune. La nivel național, România se confruntă cu un accentuat curent migraționist către țările vestice, iar necesitatea unor politici sociale, economice, a unor strategii coerente sunt aspecte absolut obligatorii în contextul actual.
Deputat PSD de Iași
Prof. dr. Camelia GAVRILĂ
PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT