PLANURILE CADRU PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL Arhitectura unei educații centrate pe elev și pe imperativele sociale

   Înțelesurile educației de calitate sunt multiple, de multe ori vagi și prea generale, dar ele pot fi coagulate în câteva elemente care să reprezinte cu adevărat scopurile și obiectivele sistemului de învățământ din România. Prezenta declarație politică face trimitere la sesiunea de dezbateri și la discuțiile și polemicile din spațiul public, derulate atât la nivelul societății civile, cât și la nivelul structurilor decizionale, asupra planurilor-cadru pentru învățământul liceal. De semnalat că încă se desfășoară consultarea publică pe această temă esențială, în intervalul 6-20 februarie 2018, prin completarea chestionarului elaborat de Ministerul Educației Naționale.

Ne dorim un sistem de învățământ care are drept rezultat un absolvent informat, cu un orizont cultural  rezonabil, competent în domeniul pentru care a optat, dar și promisiunea unui cetățean implicat în comunitate, receptiv și atașat de valorile naționale și europene. Competența este reprezentată, la modul general, de un set solid de cunoștințe, abilități, atitudini și valori care susțin dezvoltarea tinerilor și determină o mai bună integrare în viața socială. Un sistem ce oferă educație de calitate va produce profesioniști pentru piața muncii și personalități integre, armonioase. Educația influențează profund conturul personalității adultului și viața acestuia în general; așadar, teoretic, axiomatic și principial putem spune că o anumită calitate a învățării, a educației furnizate va fi direct proporțională cu întreaga calitate a vieții.

Infrastructura și arhitectura interioară de susținere a procesului educativ sunt reprezentate de planurile-cadru, care includ elemente importante: trunchiul comun – obligatoriu pentru fiecare profil, ce trebuie ulterior transpus într-o schemă orară echilibrată, dar și trasee opționale atractive și utile. Inevitabil, se ridică aici o serie de întrebări: Care trebuie să fie spațiul acordat trunchiului comun și ce procent de curriculum să fie lăsat la latitudinea școlilor, a tinerilor înșiși, în zona opționalelor, în sensul unei educații personalizate? Care sunt principiile conform cărora alegem o anumită structură orară și nu alta? Are România un învățământ omogen? Cum se poate asigura calitatea predării și a evaluării în toate mediile educaționale, inclusiv în cazul disciplinelor opționale?

   În ultima perioadă au existat numeroase dezbateri și consultări publice cu privire la planurile-cadru pentru învățământul liceal, pornind de la cele trei propuneri ce vizează armonizarea cu setul de competențe vizate la finalul clasei a X-a, respectiv a XII-a, conform Profilului absolventului, eliminarea incoerențelor și a dezechilibrelor existente în planurile actuale și dezvoltarea unui trunchi comun care să asigure exersarea celor opt competențe cheie pentru care optează o educație modernă, de tip european: competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale; competenţe de comunicare în limbi străine; competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere; competenţe sociale şi civice; competenţe antreprenoriale; competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală; competenţa de a învăţa să înveţi.

Cele trei variante puse în discuție au, în  esență, următoarele elemente definitorii, specifice:

– varianta 1 este asemănătoare cu planurile existente în prezent, fiind destul de conservatoare și aducând un echilibru în alocările la nivel de arie/disciplină;

 – varianta 2 propune modificări substanțiale prin alocarea unui număr de ore diferit pe arii/discipline;

– varianta 3 acordă o putere de decizie mai mare unităților de învățământ, alocând un spațiu generos cursurilor la decizia școlii (CDȘ), deci conferă un grad sporit de libertate și adaptare la contexte diferite.

Evident, învățământul românesc are și acum o curriculă care nu a întârziat să ducă la consecvența exemplelor de reușită și a elementelor de performanță. Cu toate acestea, odată cu dezvoltarea tehnologiei, odată cu dezvoltarea conceputului de educație centrată pe elev se impune o nouă calibrare, o echilibrare a programei de studiu, în funcție de profil, specializare și de specificul unității de învățământ. Acest echilibru este unul fragil, iar sistemul de învățământ nu trebuie să fie excesiv de rigid, cum încă pare să fie acum. Pe de altă parte, excesul de libertate sau o relaxare și un spațiu extins acordat cursurilor opționale ar putea duce la lipsa unei viziuni unitare la nivel național, la o pregătire inegală, cu riscul improvizațiilor. Trebuie să ținem cont că resursa umană, care ar trebui să susțină aceste CDȘ-uri, nu este în totalitate pregătită pentru o astfel de abordare nici din punct de vedere psihologic, nici din punct de vedere profesional. Să ne imaginăm o foaie matricolă a unui absolvent de clasa a XII-a care a parcurs în  anii  de liceu câte 5-6 CDȘ-uri diferite, ce acoperă arii total diferite – ar fi vorba de un parcurs interesant, dar calibrat în mică măsură pentru formarea unui set de competențe necesar într-un anumit domeniu, conform profilului selectat. Pe de altă parte, pentru a explora și exersa pasiunile sau interesele ce depășesc domeniile științifice, disciplinele studiate, elevii au la dispoziție cluburile din cadrul Palatelor Copiilor, centrele de excelență (în județele unde acestea există, centre care trebuie să fie finanțate și încurajate mai responsabil) sau diferite centre, de multe ori private, ce oferă cursuri de inițiere, de formare sau dezvoltare personală pentru copii și tineri.

   Opinia noastră este că esența pregătirii liceale, nucleul disciplinelor obligatorii trebuie să păstreze rigoarea, relevanța domeniilor, consistența programelor școlare pentru zona/domeniile specifice profilului. Astfel limba română și limbile străine, împreună cu alte obiecte de cultură generală trebuie să se regăsească în trunchiul comun pentru toate filierele, iar obiectele de studiu asociate profilului trebuie să ocupe un spațiu extins, individualizând specializarea, în funcție de așteptările tinerilor ce au optat pentru profil real sau uman.

Suntem datori să îi provocăm pe elevi, să îi apropiem de domenii și discipline noi, de arii de cercetare despre care se vorbește mai puțin, pentru a-i stimula, pentru a le oferi termeni de comparație și pentru a le deschide noi orizonturi, după cum, în același timp, trebuie să recunoaștem că, în ziua de azi, școala și profesorul nu sunt unica sursă validă de informare. Situațiile în care elevii au acumulat cunoștințe impresionante, din pasiune, într-un domeniu sau altul, depășind cu mult nivelul de cunoștințe al profesorului sunt întâlnite frecvent. Dezechilibrele există. Tocmai de aceea, înainte de a opera orice modificare trebuie să ne asigurăm că avem profesori bine pregătiți, profesioniști, buni pedagogi, facilitatori și îndrumători pentru generații din ce în ce mai active, mai greu de provocat, cu atenție distributivă, cu multă nerăbdare, generații caracterizate de o curiozitate intelectuală și un simț critic la care trebuie să găsim răspunsuri adecvate.

Adoptarea unor planuri noi de învățământ nu înseamnă simple calcule numerice în structura planurilor-cadru, ci suntem în fața unor modificări de substanță, atât la nivel științific, cât și la nivel social, care trebuie să țină cont inclusiv de posibila remodelare a examenului de bacalaureat. Și mai ales trebuie să existe viziune, strategie, abordare pedagogică, atentă și competentă.

   Factorilor de decizie din domeniul educației le revine o responsabilitate uriașă, iar la nivelul Parlamentului trebuie să existe atenția, implicarea, preluarea dezbaterilor și analiza obiectivă a opiniilor, deschizând drumul spre conturarea suportului legislativ necesar. Conținuturile educației, principiile și valorile propuse, echilibrarea domeniilor de studiu, alternanța și armonia între seturile de principii precum: teoretic/practic-aplicativ, național/ european, cognitiv/afectiv, univers științific/ univers umanist, opțiune pentru cunoaștere, raționalitate, dar și sensibilitate estetică, artistică, receptivitate axiologică sunt repere majore, provocări și dileme pentru care soluțiile trebuie să fie corecte, echitabile, adaptabile la diversitatea naturii umane. Aceste soluții trebuie să fie specifice unui învățământ modern, preocupat de formarea și devenirea tinerilor, oferindu-le, dincolo de orele de curs din școală, modele  profesionale, personale, umane, cât și motive care să-i determine să se dedice studiului, profesiei, pasiunilor – garanții certe pentru o reușită socială și profesională, într-un neîntrerupt proces de long life learning asumat conștient de persoana adultă.

 

 

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: