Patrimoniul cultural – element de identitate naţională în anul Centenarului

   Anul 2018, declarat Anul Patrimoniului European, ne îndeamnă să reflectăm asupra valorilor și sensurilor culturii în definirea identității noastre şi să ne aplecăm cu mai mult interes asupra aspectelor de ordin cultural şi istoric ce ne caracterizează destinul național. De asemenea, în acest an, Uniunea Europeană semnalează cu îngrijorare starea unor monumente culturale semnificative, dar și importanţa acestora la nivel național și universal, urgența promovării, protejării și valorizării fragmentelor de cultură, artă, istorie ce aparțin patrimoniului european comun. Semnificațiile acestui an dedicat patrimoniului cultural trimit spre valorile artistice, istorice intrinseci, dar și spre un sens mai profund – asocierea cu sentimentul de apartenenţă la o comunitate, implicit consolidarea identităţii naţionale. Subiectul declaraţiei mele politice se referă la dubla dimensiune spirituală și materială a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, în sens propriu, la nivel pragmatic, dar şi din punct de vedere simbolic, spiritual, acestea reprezentând o expresie a valorilor, a credinţelor și tradiţiilor naţionale, pentru că, în esență, cultura și valorile patrimoniale sunt fundamentul solid și irevocabil al identităţii unui popor.

   Patrimoniul cultural reprezintă o sinteză aproape perfectă a interferenței demersului creativ al ființei umane cu ambientul natural, armonie susținută prin trecerea timpului, probând permanența unor aspirații și valori, inspirând generaţiile noi pentru continuarea proiectelor de dezvoltare umană şi creşterea calităţii vieţii colective. Tot în acest sens, patrimoniul cultural este elementul primordial de legătură între trecut și prezent, între  generaţiile vechi şi noi, amintind de aspirațiile, jertfele, dar și reuşitele unor lumi apuse, fiind în acelaşi timp și deschidere a prezentului printr-un angajament natural și firesc pentru conservare, prețuire, dar și inovare sau dezvoltare.

Notele distinctive ale culturii noastre reprezintă de multe ori expresia îngemănării unor tipare, motive mitice sau opțiuni artistice venite dinspre regiuni ale Europei sud-estice sau centrale, ecouri ale unui substrat dacic, rezonanță a clasicității latine, influenţe slave, maghiare sau otomane, respirație modernă în acord cu influențele culturii franceze de secol XIX, deci un constant dialog spiritual.

          De altfel, cultura modernă se conturează și se dezvoltă în ultimii 200 de ani sub semnul unei puternice influenţe din vestul Europei. Identificată prin patrimoniul cultural al unei ţări, matricea culturală nu reprezintă doar caracteristicile unei civilizaţii sau culturi izolate, suficiente sieși, la un anumit moment al istoriei, ci este povestea unor interacţiuni permanente și logice cu alte civilizaţii, culturi, forme artistice, evenimente istorice din Europa, din spațiile apropiate sau mai îndepărtate.

 Esenţa unei culturi se regăsește în patrimoniul cultural, se transpune sugestiv și în elemente concrete, tangibile, reprezentate de monumentele istorice, statui, biserici, cetăți, moschei, sinagogi, muzee, forme artistice, elemente de arhitectură, repere ale civilizaţiei unui popor, ale unui neam, menite să păstreze vie amintirea unui eveniment, a unei personalităţi, a unui timp anume. În Anul Centenarului, an de amintire a Marii Uniri şi evocare a înfăptuirii României Mari, trebuie să acordăm o atenţie sporită acestor monumente care perpetuează imaginea unor mari fapte istorice din acea perioadă, după cum istoria însăși a acestor ultimi 100 de ani are reperele și sensurile ei pentru evoluția României, pentru devenirea țării, trecută  prin tumultul unor epoci faste sau nefaste – primul şi al doilea Război Mondial, perioada interbelică, dezvoltarea și modernizarea societății, epoca de sincronizare cu Europa și cultura europeană autentică, urmate de instaurarea regimului comunist, naționalizarea, mistificarea ideologică, dar și prăbușirea comunismului, epoca post-decembristă, aderarea României la NATO şi UE.

   Programul de Guvernare al PSD acordă o atenție deosebită domeniului cultural în abordarea complexă pe care o propune societății românești în orizontul anilor 2020-2025, preocuparea pentru valorificarea şi conservarea patrimoniului existent rezultând din faptul că, în general, cultura este considerată elementul definitoriu al identității naţionale.

   În judeţul Iaşi, lista monumentelor istorice cuprinde un efectiv de 1630 de obiective, dintre care 828 sunt obiective arheologice, 703 monumente de arhitectură, 53 monumente de for public, iar 46 sunt monumente memoriale. Printre acestea, regăsim exemple de bune practici, de finalizare a lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice precum: Palatul Culturii, care are valoare emblematică pentru Iasi, prin împletirea de stiluri arhitecturale – neogotic, romantic şi neobaroc -, pentru o veche și simbolică fostă capitală a Moldovei; Mănăstirea Golia, monument ridicat în secolul al XVI-lea; Teatrul Național, bijuterie artistică a arhitecților vienezi Fellner și Helmer, sau Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

   Politicile culturale şi de sprijin al patrimoniului cultural trebuie susţinute printr-o bună colaborare a instituţiilor, o implicare activă, ce include şi efortul financiar, dar și inițiativa managerială. Consiliul Judeţean Iași, în parteneriat cu ministerele de resort, a demarat programe ce vizează reabilitarea unor monumente şi clădiri istorice integrate în patrimoniul naţional, precum: Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (în valoare de 3.670.826,46 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este 3.597.060,07 lei, iar contribuția proprie a consiliului judeţean este de aproximativ 72.766 lei), restaurarea Muzeului „Nicolae Gane” (în valoare de 5.799.085 lei) și restaurarea Muzeului „Vasile Pogor” (în valoare de  6.525.336 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 6.393.779,70 lei, iar consiliul județean va contribui în cadrul proiectului cu suma de 131.556,30 lei). Apreciem și demersurile Primăriei Municipiului Iași pentru demararea proiectului de reabilitare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.

Cu toate acestea, de multe ori. interesul autorităților naționale, receptivitatea şi implicarea lipsesc, alteori nu sunt identificate la timp posibile linii de finanţare şi resurse pentru reabilitare şi consolidare a unor clădiri sau monumente din patrimoniul naţional. Astfel, regăsim edificii culturale aflate în paragină, care nu ne onorează ca atitudine și preocupare pentru recuperarea și valorizarea vestigiilor culturale, cu o bogăție de semnificații ce merită atenția prezentului.

În judeţul Iaşi, pe lista neagră a monumentelor istorice în deteriorare, abandonate sau în situație de abandon regăsim: Clădirea Filarmonicii, Ruinele Curţii Domneşti din Iasi, situl arheologic ”Cetatea geto-dacică de la Cotnari”/situl Cătălina,   Castelul Sturdza din Miclăuşeni, Palatul Cantacuzino Pașcanu, ridicat în jurul anilor 1640-1650 în Pașcani sau Conacul Rosetti – Catargiu din Răducăneni.

Pe lângă cele enumerate mai sus, urgenţe din punct de vedere al situaţiei monumentelor, ce aparţin patrimoniului cultural, într-un inventar succint sunt: Muzeul de Istorie Naturală din Iași, primul muzeu de acest tip din țară, fosta casă Roset, înființat în 1834, din inițiativa unui grup restrâns de membri ai Societății de Medici și Naturaliști din Iași, Baia Comunală, Bojdeuca scriitorului Ion Creangă (prima casă memorială din România, în care acesta a locuit între anii 1872 şi 1889).

             Din nefericire, ne prindem în Hora Unirii, în amintirea momentelor cruciale din 1859 sau ale celor din anului 1918, în piaţa unde a avut loc marele eveniment, lângă un edificiu aparent abandonat de instituţiile responsabile cu reabilitarea acestuia, clădire care se află într-o stare gravă de deteriorare – Palatul Braunstein, clădire valoroasă și simbolică de la începutul secolului XX. Cultura nu poate să fie acoperită de o pânză pentru a atenua degradarea și indiferența, amânarea unor finanțări, de multe ori, ignorarea Iașului. De cel puţin 100 de ani, clădirea cu o arhitectură impresionantă, dar astăzi într-o stare precară,  dată de trecerea timpului asistă la evenimentele şi la viaţa unui oraş simbolic pentru România.

          Valorificarea patrimoniului cultural prin reabilitarea monumentelor istorice poate aduce avantaje în plan cultural, economic, dar şi social: acestea pot fi incluse în trasee turistice, determinând inclusiv sporirea directă sau indirectă a  resurselor bugetare, a activităților sociale ce pot fi desfășurate în clădirile refăcute. Cu siguranţă, un peisaj cultural bogat, bine valorificat și plasat în lumină, duce la dezvoltarea turismului, a vieții sociale în general.

   În Anul Patrimoniului European inițiativele Guvernului și demersurile parlamentare trebuie să-și îndrepte atenţia mai ales în direcţia monumentelor semnificative ce trebuie reabilitate, aceasta fiind nu doar o responsabilitate, ci și o datorie morală, o dovadă de respect faţă de istorie, faţă de momentele emblematice din trecut, față de județul Iași de multe ori dezavantajat în alocările bugetare, pentru că, prin împletirea paginilor de istorie cu cele de artă și cultură, intrăm în circuitul valorilor perene, salvate de eroziunea timpului și a uitării.

 

 

 Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: