„Nu asociez acest lucru cu o intenţie de candidatură la Primărie“

      PSD Iaşi va organiza alegeri pentru toate funcţiile interimare de la nivelul organizaţiei judeţene şi organizaţiei municipale Iaşi. O astfel de decizie ar putea fi adoptată mâine, într-o şedinţă a conducerii filialei. Pentru şefia organizaţiei judeţene va candida Maricel Popa, dar există şi alte cel puţin cinci persoane ce ar putea intra în cursă. La municipiu, primul lider social-democrat care spune că ia în calcul o candidatură este Camelia Gavri­lă. Săptămâna trecută, social-democraţi au amânat o decizie cu privire la stabilirea calendarului pentru alegeri întrucât s-a decis contactarea conducerii centrale pentru emiterea unui punct de vedere. Între timp, secretarul general al partidului, Marian Neacşu, a trimis către filială un ghid, iar documentul va fi dezbătut în şedinţa Biroului Permanent Judeţean (BPJ).

      Din discuţiile pe care reporterii „Ziarului de Iaşi“ le-au purtat cu mai mulţi lideri ai PSD a reieşit că sunt două curente de opinie în filială: unii cer conferinţe de alegeri la toate organizaţiile locale, iar ceilalţi susţin alegeri doar pentru posturile interimare. Ca o pată de culoare, funcţiile interimare sunt fix cele pe care le-a ocupat Mihai Chirica în PSD Iaşi: preşedinte organizaţia municipală Iaşi, preşedinte executiv PSD Iaşi şi preşe­dinte PSD Iaşi. Pentru şefia filialei, singurul lider PSD care şi-a afirmat ferm dorinţa de a candida este actualul preşedinte interimar Maricel Popa, dar există şi alţi social-democraţi interesaţi de o posibilă candidatură (Cristian Stanciu, Mihaela Ivancia, Vasile Cîtea, Victorel Lupu, Mihai Mihalache). La organizaţia municipală, cel mai des este invocat în filială numele deputatului Camelia Gavrilă.

      Contactată telefonic, şefa Comisiei pentru învăţământ din cadrul Camerei De­putaţilor a confirmat că ia în calcul o candidatură, dar a subliniat că acest lucru nu înseamnă că are în intenţie să intre, ulterior, în confruntarea electorală pentru funcţia de primar al Iaşului. Deputatul a făcut această precizare în contextul în care, în general, la nivelul partidelor, şefii de organizaţii municipale ajung să candideze şi la Primărie. „Iau în calcul o candidatură la nivel de municipiu, dar nu asociez acest lucru cu o intenţie de candidatură la Primărie“, a spus deputatul. 

 

Sursa:    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/camelia-gavrila-cel-mai-des-invocat-candidat-la-sefia-psd-pe-municipiu-ce-spune-deputatul–199543.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: