Minoritățile naționale – diversitate și complexitate

  În contextul unor situații politice și sociale recente legate de respectarea drepturilor minorităților, declarația mea politică este o pledoarie pentru acceptarea diversității, pentru toleranță și deschidere multiculturală într-o lume modernă în care etnii, rase, mentalități, religii, culturi diferite trebuie să coexiste în spații comune, să se respecte și să-și recunoască reciproc importanța, specificitatea, dreptul de manifestare și expresie, asumând valori civice și interculturale comune, dincolo de diferențe și aspecte individuale.

În evoluția sa multimilenară, civilizația umană a parcurs o cale lungă, iar omenirea a reușit să depășească, rând pe rând, bariere ce păreau insurmontabile la un moment dat. Din perspectiva antropologică, ființa umană este unică în esența sa, fiecare individ uman este, practic, un univers în sine, interesant, bogat în sensuri, irepetabil, diferit față de ceilalți, motiv pentru care percepe și se raportează diferit la aceeași realitate.

  Aceasta realitate este ceea ce conceptual ne-am obișnuit să definim ca fiind unitatea prin diversitate. Suntem extrem de unitari ca specie, dar foarte diferiți ca indivizi. Și tocmai această diversitate de percepție și de raportare la lumea exterioară nouă a condus, în timp, la construcția mozaicată a lumii pe care am reușit să o armonizam, într-o anumită măsură. Ne-a trebuit mult timp pentru a depăși stereotipuri, rigidități, idei preconcepute, închiderea în propriile paradigme, dar timpurile actuale arată că parțial am reușit să ne dezvoltăm împreună, să trăim împreună, să creăm valori materiale și spirituale importante.

De-a lungul timpului, în multe rânduri, au avut loc ciocniri puternice între civilizații, dar și între două sau mai multe pattern-uri culturale, cu inevitabile tendințe a-și impune supremația și dominația asupra celorlalte. Abia de câteva decenii, după un șir lung de confruntări, unele cu efecte devastatoare, omenirea a ajuns, în sfârșit, să conștientizeze rostul și logica unor conviețuiri înțelepte în relație cu ideea de alteritate, de diferența culturală, filosofică, valorică.

Cu toate acestea, conflictele între civilizații, intoleranța etnică și culturală reprezintă, încă, o realitate a lumii contemporane. Este suficient să privim spre Orientul Mijlociu sau spre unele țări ale continentului african pentru a ne da seama că drumul este lung până la a conștientiza pe deplin faptul că, împărtășim, în general, aceleași țeluri, principii și valori fundamentale. De altfel, fiecare cultură, fiecare civilizație și-a adus contribuția proprie la îmbogățirea și modelarea permanentă a lumii.

La ora actuală, în lume există aproximativ 195 de state suverane și independente, dintre acestea 193 fiind membre ale Organizației Națiunilor Unite. Apariția acestor state trimite fie la un proces natural de constituire, datorită comunității lingvistice și culturale a populației de origine, fie se explică prin prăbușirile unor mari imperii teritoriale. În general, în lumea contemporană statele-națiune sunt din ce în ce mai puține. În cele mai multe cazuri, granițele teritoriale nu coincid cu cele etnice și culturale. Din acest motiv, multe state au o populație eterogenă, alături de etnia majoritară conviețuind și alte minorități etnice. Iar dacă ne referim la diversitatea culturală, lucrurile se complică și mai mult, prea puține fiind etniile care împărtășesc, în totalitate, aceleași valori culturale.

S-au făcut multe încercări de a defini, din perspectiva dreptului internațional, conceptul de minoritate națională, fără a se ajunge la o opinie unanimă. Cea mai apropiată de realitate pare a fi definiția conferită minorității naționale de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei care, prin Recomandarea 1201 din 1 februarie 1993 identifică următoarele elemente comune: membrii acesteia locuiesc pe teritoriul unui stat și sunt cetățenii săi; mențin legături trainice și permanente cu statul în cauză; manifestă caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte; este suficient de reprezentativă, chiar dacă are mai puțini membri decât restul populaţiei unui stat sau a unei regiuni a acelui stat; este motivată de preocuparea de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea comună a membrilor săi, inclusiv cultura, tradiţiile, religia sau limba acestora.

Indiferent de modul în care se constituie o minoritate națională, ea devine, conform dreptului internațional, parte integrantă a poporului în mijlocul căruia se naște și se dezvoltă, aducându-și contribuția la plusvaloarea creată de acesta. În ceea ce privește apartenența juridică la statul respectiv, aceasta este dată de cetățenia fiecăruia dintre indivizii care compun minoritatea respectivă, cetățenie care poate fi dobândită fie prin naștere, fie prin solicitarea acesteia.

De-a lungul timpului, s-a dovedit că minoritățile etnice, naționale, culturale, religioase își aduc o contribuție majoră la dezvoltarea culturală, socială și economică sau chiar la apărarea teritorialității sale.

Din acest punct de vedere, România contemporană prezintă imaginea unei populații cu o alcătuire complexă, 11% din totalul celor aproximativ 20 de milioane de locuitori, stabiliți cu ocazia recensământului din anul 2011, reprezentând cetățeni români de altă naționalitate decât cea română. Cele mai importante minorități din România sunt cea maghiară – 1,23 milioane de locuitori (circa 58,9% din totalul minorităților), aceasta fiind urmată de romi – 0,62 milioane (29,8% din minoritari), ucraineni – 50,9 mii de locuitori (2,44% din minoritari), germani – 36 de mii (1,73%), turci – 27,7 mii (1,33%), ruși-lipoveni – 23,49 mii (1,13%) și cu sub 1% pondere fiecare din minoritari (20 de mii de locuitori sau mai puțin): tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, evrei, italieni, polonezi, cehi și alte minorități. Trebuie adăugat, de asemenea, faptul că, deși au o pondere foarte mică din punct de vedere numeric, în ultimii ani, au apărut noi componente naționale, așa cum este minoritatea chineză.

Statul român garantează minorităților sale naționale nu doar dreptul de a-și prezerva limba, cultura și tradițiile proprii, dar și dreptul la reprezentare în forul legislativ al țării. Pe lângă prevederile Constituției României și cele ale legislației cu caracter general, drepturile minorităților naționale de pe teritoriul țării noastre sunt apărate de un set de acte normative care alcătuiesc legislația specială în domeniu, precum Legea pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, Legea educației naționale nr. 1/2011. De asemenea, drepturile minorităților sunt garantate prin prevederile art. 13 al Tratatului asupra Uniunii Europene, care conține prevederi exprese împotriva discriminării pe motive de religie, credinţă, rasă sau origine etnică, vârstă, gen sau orientare sexuală.

Ca stat cu tradiție îndelungată în ceea ce privește conviețuirea multietnică, pe de o parte, dar și ca membru al Uniunii Europene, pe de altă parte, statul român a depus și continuă să depună eforturi pentru îmbunătățirea și perfecționarea continuă a cadrului normativ și a celui instituțional menit să asigure minorităților sale naționale condițiile optime de conviețuire și afirmare a identității proprii.

  În acest sens, actualul Program de Guvernare prevede explicit la capitolul Minorități: Guvernul României se va implica pentru asigurarea dreptului de a-şi păstra şi dezvolta liber exprimarea identităţii etnice pentru toţi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în viaţa publică, în administraţie şi justiţie în sfera culturii, limbii, religiei, educaţiei, vieţii publice, în conformitate cu Constituţia României cu angajamentele României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum şi cu documentele europene şi internaţionale în materie. Va fi stimulat efortul comun şi dialogul cu minorităţile naţionale în vederea îmbunătăţirii actului decizional şi afirmării identităţii etnice. Principiul de bază în relaţiile interetnice trebuie să fie egalitatea deplină de drepturi şi şanse de afirmare a identităţii. Politica faţă de minorităţi vizează păstrarea, afirmarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice prin politici afirmative; combaterea discriminării şi promovarea toleranţei; promovarea valorilor diversităţii culturale; încurajarea dialogului interetnic; eliminarea oricărei forme de extremism, şovinism, antisemitism; îmbunătăţirea situaţiei romilor şi continuarea politicilor de reducere a decalajelor dintre populaţia romă şi societate în ansamblu. Multiculturalitatea reprezintă una dintre valorile fundamentale ale României. În acest sens Guvernul își propune să adopte o serie de politici care să contribuie la dezvoltarea cadrului legal și instituţional privind minorităţile naţionale din România. Ne propunem să adoptam Legea cadru privind statutul minorităţilor naţionale din România și să susţinem înfiinţarea instituţiilor care fac obiectul acestei legi. În ceea ce privește învăţământul în limbile minorităţilor naţionale precum și programele de învăţare a limbii și literaturii materne, Guvernul va adopta, în urma consultării cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Parlamentul României, legislaţia subsecventă Legii educaţiei naţionale. Guvernul va susţine minorităţile naţionale în scopul menţinerii identităţii lingvistice, tradiţiilor și culturii minorităţilor naţionale. În acest sens, Guvernul va sprijini instituţiile culturale ale minorităţilor naţionale, întreţinerea patrimoniului cultural mobil și imobil al acestora, precum și va accelera procesul de restituire al imobilelor cultelor și comunităţilor minorităţilor naţionale.”

  În același timp, autoritățile statului au nu doar dreptul, ci și obligația de a urmări modul în care comunitățile de români aflate, permanent sau numai temporar, în afara granițelor țării noastre, sunt tratate și sprijinite pentru dezvoltare în țările respective. Nu dorim și nu pretindem pentru românii aflați în afara frontierelor țării decât un tratament egal cu cel pe care noi îl aplicăm minoritarilor noștri. Din nefericire, nu peste tot și nu totdeauna conaționalii noștri sunt tratați corespunzător în statele în care comunități de români trăiesc și își desfășoară activitatea. Ultimele evenimente legate de modificările aduse Legii educației de către Rada Supremă a Ucrainei, modificări care îngrădesc drepturile minorităților naționale la studiul în limba maternă pe parcursul anilor de școală, ilustrează tocmai această problemă. Apreciez, cu această ocazie, poziția și declarațiile Parlamentului și ale Guvernului României. Este normal ca așa cum noi respectăm drepturile tuturor minorităților naționale de pe teritoriul țării noastre, să solicităm același respect pentru conaționalii noștri din partea tuturor statelor care îi găzduiesc.

Sunt sigură că instituțiile abilitate ale statului român vor susține acțiunile necesare pentru a îndeplini această nobilă îndatorire, iar demersurile Guvernului și ale delegației parlamentare din care fac parte vor încerca să finalizeze cu succes dialogurile, întâlnirile bilaterale și realizarea unor necesare modificări de politică educațională și culturală invocate deja, în spiritul valorilor europene actuale și ale unor experiențe pozitive de activitate, proiecte și de colaborare între cele două tari.

Vă mulțumesc!

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: