Femeia în societatea modernă – roluri, stereotipuri, evoluții

 A devenit o tradiţie ca luna martie să fie recunoscută drept timpul celebrării feminităţii, al omagierii femeii în diversele ei ipostaze: de mamă, de soţie sau iubită, de profesionist în diferite domenii de activitate. Considerată simbol al frumuseții și grației, transmutată din mitologie în artă, femeia a fost cântată de mari poeţi, a fost imortalizată de pictori celebri şi a devenit eroină de roman sau producţii cinematografice emblematice, fiindu-i atribuite calităţi precum sensibilitatea, intuiţia, delicateţea, inteligența.

 Dincolo de aceste aspecte, ne întrebăm totuși dacă a reuşit, în sfârşit, omenirea să depăşească în totalitate prejudecăţile ancestrale care ne arată că trăim într-o lume a bărbaţilor, femeia având în principal un rol estetic, decorativ sau matern. Sau ne aflăm, în continuare, în sfera de influenţă a principiului mereu invocat de politically correct şi afişăm doar în mod superficial suportul nostru pentru egalitatea de şanse între cele două sexe, numai fiindcă reprezintă un element al modernității, al atitudinii politice corecte, fără a ilustra cu adevărat, convingerea şi suportul intim al comportamentului nostru?

Este de domeniul evidenţei faptul că, de-a lungul mileniilor, statusul social al femeii a cunoscut îmbunătăţiri substanţiale. În comparaţie cu epocile în care femeile erau privite, mai degrabă, ca un auxiliar decât ca parteneri egali ai bărbaţilor, situaţia actuală este, într-adevăr, semnificativ schimbată în bine în foarte multe părţi ale lumii. Lumea contemporană şi, în special spaţiul euro-atlantic, recunoaşte astăzi, cu tot mai multă sinceritate, rolul social major al femeii nu doar în creşterea şi educarea copiilor sau în gospodărie, ci şi în dezvoltarea globală a culturii, a artelor, a ştiinţei, a economiei, într-un cuvânt, în dezvoltarea armonioasă a întregii societăţi.

Acest status, însă, a fost câştigat cu greu, fiind cucerit în etape lente, începând cu dreptul la proprietate, cu dreptul la vot, cu dreptul la muncă şi la plată egală pentru muncă egală. În cei peste 100 de ani de când se celebrează Ziua Internaţională a Femeii, un singur mare adevăr a rămas valabil: diferenţa de gen produce, încă, discriminare pentru femei.

La această concluzie a ajuns, de altfel, însăşi Comisia Europeană. Și, din fericire, a reacționat prompt și eficient. Astfel, a apărut, în anul 2010, Strategia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi (2010-2015), document de importanţă majoră în domeniul acestui gen de politici, dublat ulterior de Angajamentul strategic pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (2016-2019). Dacă primul dintre documentele menţionate avea drept bază de susţinere cinci piloni principali și anume: asigurarea independenţei economice egale pentru femei şi bărbaţi, remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, egalitatea deplină în actul decizional, asigurarea respectării demnităţii, integrităţii şi eliminarea violenţelor de orice natură şi care au la bază discriminarea de gen, respectiv, promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi în afara spaţiului Uniunii Europene, cel de-al doilea document strategic se dorește a fi o continuare şi o amplificare a acţiunilor circumscrise celor cinci direcţii amintite.

Evaluările anuale, concretizate în rapoarte ale Comisiei privind egalitatea de gen, surprind justeţea şi eficacitatea strategiei comunitare, în anul 2014 înregistrându-se, spre exemplu, cea mai mare rată de absorbţie a femeilor pe piaţa muncii (64%) şi o creştere substanţială a numărului femeilor implicate în luarea deciziilor. Cu toate acestea progrese evidente, raportul Comisiei aferent anului în cauză înregistra, încă, persistenţa unor aspecte negative, aşa cum sunt cele referitoare la inegalităţile în domeniul remuneraţiei şi în cel al câştigurilor nete.

  În acelaşi timp, Raportul Comisiei Europene privind egalitatea de gen aferent anului următor – 2015 consemnează faptul că, ulterior și în ciuda recentei crize economice globale, tot mai multe femei au acces pe piaţa forţei de muncă şi implicit, la procesul de luare a deciziilor. Şi chiar dacă prezenţa acestora în pozițiile de înaltă responsabilitate din diferitele sfere de activitate reprezintă doar 21% din numărul total al membrilor consiliilor de administraţie ale celor mai mari companii cotate la bursă, procentul în cauză reprezintă o creştere semnificativă, de 9%, în raport cu anul anterior lansării strategiei comunitare în domeniu. Un alt aspect pozitiv surprins în raportarea aferentă anului 2015 este cel reprezentat de îmbunătăţirea constantă a echilibrului de gen în viaţa politică, procentul femeilor prezente în parlamentele şi guvernele naţionale atingând cote de 29%, respectiv, 27%, în timp ce în anul 2004 aceste procente erau de numai 22%, respectiv, 21%. În același timp, însă, raportul consemnează și aspecte mai puțin dezirabile, cum ar fi cel legat de faptul că în domeniul educației anumite stereotipuri continuă să existe- de exemplu opțiunea pentru anumite rute profesionale predilecte de-a lungul timpului. Astfel, în pofida faptului că femeile sunt capabile de a obține mai ușor o diplomă de absolvire în învățământul superior în comparație cu bărbații datorită consecvenței, seriozității și responsabilității în studiu ca și în alte roluri asumate, acestea continuă să rămână tributare unor patternuri educaționale puternic înrădăcinate, continuând să fie suprareprezentate în domenii legate de așa-numitul rol tradițional feminin și subreprezentate în cele considerate, ani de-a rândul, ca fiind mai degrabă accesibile bărbaților, așa cum sunt știința, matematica, informatica și alte domenii înrudite cu acestea.

În ceea ce privește necesitatea asigurării confortului financiar pe întreaga durată a vieții, rapoartele Comisiei consemnează faptul că și aici balanța înclină destul de mult în defavoarea femeilor. În special femeile provenite din spațiul extraeuropean, dar și cele care conduc familii monoparentale, sunt mult mai predispuse riscului de a avea câștiguri salariale mai reduse, pentru ca accepta locuri de muncă cu normă fracționată și datorită faptului că sunt plătite, în medie, cu aproximativ 16% mai puțin decât bărbații pe ora de muncă prestată. Consecința este aceea că, per total ani activitate, se ajunge la un decalaj de remunerare de 41% în favoarea bărbaților, de aici rezultând, evident, și un mare decalaj în ceea ce privește cuantumul pensiei, cu implicații directe asupra riscului de sărăcie și de excluziune socială care amenință femeile vârstnice.

Așadar, inegalitatea ocupațională, departe de a se reduce ca proporții are tendința de a îmbrăca noi forme. Chiar dacă nivelul investițiilor în educația femeilor a crescut semnificativ, tinerele sunt de două ori mai expuse riscului inactivității economice comparativ cu barbatii. În aceste circumstanțe, nu este deloc întâmplător faptul că populația feminină a Uniunii Europene continuă să reprezinte o uriașă sursă de potențial antreprenorial latent, numărul total al femeilor-antreprenor însemnând, tradus în procente, doar 29% din numărul întreprinzătorilor activi pe piața comunitară a afacerilor.

În sfârșit, pentru a epuiza concluziile cuprinse în analiza aferentă situației existente la nivelul anului 2015 efectuată de Comisia Europeană în preambulul la Angajamentul strategic pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (2016-2019), mai trebuie precizat faptul că violența bazată pe gen reprezintă, încă, o nedorită constantă a realităților lumii contemporane, îmbrăcând forme tot mai diverse de manifestare, începând cu violența fizică sau psihică și terminând cu agresiunea sexuală.

  Analizând statutul femeii în România contemporană, țin să fac, în esenta, câteva mențiuni legate de participarea acesteia la viața politică a țării. Conform datelor Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015, România se afla pe locul 77 din 145 de țări analizate în ceea ce privește criteriul egalității de gen în viața politică a țării, ocupând locul 95 în ceea ce privește numărul de femei membre ale Parlamentului României (68 reprezentând un procentaj de 11,5% din totalul celor 588 de parlamentari) și locul 60 în ceea ce privește prezența acestora în cadrul Guvernului. Conform aceluiași document, în țări precum Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia sau Danemarca, peste 40% dintre membrii Parlamentului sunt femei. Precizez că, pentru aceeași perioadă luată în calcul, media europeană se plasează în jurul unui procentaj de 22%.

Deși poate părea o reprezentare destul de modestă comparativ cu ponderea feminină a societății noastre, este de remarcat, totuși, că numărul femeilor membre ale forului legislativ național a înregistrat o progresie continuă din anul 1990 și până astăzi. Astfel, dacă în anul 1990, Parlamentul număra în băncile sale doar 24 de reprezentante femei (4,9% din totalul numărului de parlamentari), 10 ani mai târziu erau nu mai puțin de 52 de femei (10,8%), conform datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă în cadrul unui studiu privind reprezentarea femeilor în Parlamentul României în perioada 1990-2012, realizat în luna februarie a anului 2013.

În actuala legislatură, Parlamentul național are în componența sa un număr de 88 de femei, reprezentând aproximativ 20% din numărul celor 442 de parlamentari, ceea ce ne apropie, în sfârșit, de media europeană.

Mult mai bine stă, însă, țara noastră atunci când analizam reprezentarea în Parlamentul European, unde suntem reprezentați de un număr de 9 doamne europarlamentar, ceea ce reprezintă aproximativ 28% din totalul de 32 de europarlamentari ai României.

  Să amintim și importanța celor mai curajoase femei din politica românească, cele care au susținut campanii electorale dificile pentru câștigarea unui post de primar. Fără a minimaliza meritele doamnelor care ocupă onorantul fotoliu în orașe sau municipii, prețuirea noastră se îndreaptă, fără rezerve, către femeile primar care gestionează, în condiții precare, de cele mai multe ori, soarta unor localități din mediul rural, o lume în care conservatorismul se manifestă cel mai pregnant și unde femeia politician este privită cu o anume doză de scepticism. Și chiar dacă nu sunt multe (109 persoane, dintr-un total de 2863 primari de comune), sau poate tocmai pentru că nu sunt multe, consider că merită deplina admirație a întregii noastre societăți pentru curajul, tenacitatea și priceperea de care dau dovadă.

Societatea românească a făcut, de-a lungul celor 27 de ani de alegeri libere, pași hotărâți în direcția acordării locului și respectului cuvenit femeii în politica autohtonă. Și, cu toate ca până la o acceptare deplină și sinceră a acestei realități drumul este încă lung, apreciez că s-au produs suficiente fisuri la nivelul conservatorismului nostru tradițional.

E bine să menționam că, pe baza datelor din Forbes, doar 3% din cele mai puternice companii americane, spre exemplu, sunt manageriate de femei, ceea ce dovedește, odată în plus, faptul că discriminarea de gen se resimte chiar și în societăți cu tradiții democratice profunde.

  Am amintit succint analizele și strategiile de succes ale Uniunii Europene în domeniul combaterii discriminării de gen. Se pune, însă, întrebarea dacă acestea sunt suficiente. Răspunsul poate fi afirmativ în cazul țărilor cu îndelungată tradiție democratică, așa cum este cazul majorității țărilor occidentale și al grupului țărilor nordice, acolo unde disparitățile de gen sunt aproape nesemnificative. În cazul țărilor central și est-europene, cu precădere în cel al țărilor care au traversat perioada dictaturii comuniste, consider că mai este mult de făcut până când se va putea vorbi de o autentică egalitate de gen. Din acest motiv, apreciez că societățile în cauză, inclusiv Romania, sunt datoare să multiplice eforturile în domeniu, adunând spre dialog și acțiune pe toți actorii care pot contribui la realizarea acestui deziderat social și politic. Este o realitate faptul că societatea noastră este, încă, una suficient de misogină, tributară – în special, în partea sa rurală – unor prejudecăți persistente la nivelul mentalului colectiv, conform cărora femeia și bărbatul sunt egali rareori în fapt, rolurile și obligațiile fiind ferm delimitate. Drept urmare, consider că suntem datori cu toții, clasă politică și societate civilă, deopotrivă, să facem mai mult decât să omagiem femeia doar cu ocazia unor date speciale din calendar. Trebuie așadar, pornind de la strategia comunitară destinată combaterii discriminării de gen, să elaborăm și să procedăm la implementarea propriei noastre strategii antidiscriminare, cu programe bine fundamentate pe termen mediu și lung.

  În consecință, vă invit să încercăm toți cei responsabili realizarea unui astfel de proiect major. Să analizam obiectiv, lucid, comparativ tema în discuție și, dacă este nevoie, să revizuim și să completăm legislația în domeniu, să invităm guvernul ca, într-un termen rezonabil de timp, să ne prezinte o strategie coerentă în acest sens, care să plece de la necesitatea abordării intersectoriale a problematicii aferente, să valorificăm experiența ONG-urilor cu preocupări în această direcție, să invităm presa ca partener esențial în acest proiect care înseamnă nu doar prevederi legislative, ci și încercarea dificilă de a schimba mentalități, inerții și stereotipuri. Într-un cuvânt, să începem să respectăm femeia într-un mod autentic și fără echivoc.

  Știu că va fi un efort de durată. Sunt profesor, deci cunosc prea bine faptul că cel mai îndelungat și complex demers este procesul educativ și de provocare a mentalităților unei comunități. Vom avea de luptat cu mentalități vechi și rigide, cu tot felul de inerții, la început cu un interes mimat sau cu un dezinteres cvasigeneral. Știți, cu siguranță, însă, că și cele mai mari și avansate societăți s-au confruntat cu aceleași obstacole, cu același set de dificultăți în absolut toate procesele civilizatorii pe care le-au avut de parcurs de-a lungul existenței lor. Singura diferență între noi și ceilalți constă doar în faptul că ei au început aceste procese mai devreme.

Vă mulțumesc!

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: