Consiliere și suport psihologic, cunoaștere și autocunoaștere

  Trăim într-o lume care evoluează cu viteză amețitoare, o lume complexă, a cunoașterii, dar și derutantă prin amestecul de bine și rău, de valori și pseudovalori, de oportunități și eșecuri, o lume din ce în ce mai dependentă de tehnologia avansată. În acest sens, progresul tehnologic răspunde din plin solicitărilor tot mai intense venite din partea umanității.

Știm prea bine, însă, că, din nefericire, nu toată populația lumii are acces egal la resursele acesteia. Din acest motiv, sunt și vor continua să fie diferențe majore de status economic între state, între familii, între indivizi. Aceste diferențe de status atrag, la rândul lor, multe inechități sociale și la fel de multe frustrări. Iar dacă adulții pot trece mai ușor peste dificultăți, în cazul copiilor și al adolescenților situația este diferită, neîmplinirile de natură economică, neînțelegerea contextelor sociale, lipsa aparentă de orizont și soluții, comparațiile și contrastele în raport cu ceilalți pot avea consecințe grave pe termen mediu și lung.

Atunci când vorbim de copiii și adolescenții care trăiesc în mediul urban, situația devine mai delicată, întrucât aici se deschide un mediu social provocator, cu multe tentații, dar și cu tot atâtea pericole. Un astfel de mediu (în care, pe lângă avantajele civilizației, întâlnim și multe capcane sociale, tentații, forme de violență socială sau familială), își poate pune amprenta asupra caracterelor în formare, în lipsa unei atenții sporite din partea familiei, în special, a școlii și a societății, în general. Este binecunoscut faptul că mediul social și cel familial au o influență definitorie asupra formarii personalității individului în etapa de tranziție de la vârstele fragede către vârsta adultă și că orice formă de dizarmonie, de violență, fie ea și numai verbală, ar putea avea consecințe grave. Dotați cu o sensibilitate aparte, copiii și adolescenții fac față mult mai greu decât adulții agresiunilor fizice și psihice care, din nefericire, nu sunt deloc străine societății contemporane.

De altfel, psihologii și sociologii definesc atât copilăria cât și adolescența ca fiind vârste critice. Pentru J.J.Rousseau adolescența este „vârsta rațiunii”, dar și ”revoluție furtunoasă”, „a doua naștere”. Pentru Stanley Hall este „furtuna și stres”, Schopenhauer o numește „vremea neliniștii”, în alte texte literare sau științifice apar definiri de tipul: „vârsta de aur”, „vârsta ingrată”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietății”, „a nesiguranței”, „a insatisfacției”, „vârsta contestației” etc.

  Dincolo de mediul de rezidență – urban sau rural, caracteristicile vârstelor tinere rămân aceleași: sensibilitate puternică, vulnerabilitate în fața agresiunilor mediului și a tentațiilor nu întotdeauna benefice, curiozități sexuale incipiente, inadaptabilitate la rigorile lumii adulte, impulsivitate și un accentuat spirit de frondă. Orice stare de nemulțumire, de frustrare va marca evoluția copilului și adolescentului, mai ales în relație cu etapele școlarității. Fiindcă în școală cazuistica se diversifică, datorită factorilor suplimentari de presiune psihică – derivați din dorința proprie sau a familiei – de obținere a unor performanțe școlare ridicate, totul coroborat și cu o programă școlară încărcată, teoretizantă, nu întotdeauna relevantă prin conținuturi.

Se ajunge, astfel, în situația în care tânărul nu mai este capabil să-și gestioneze eficient timpul, nu mai face față într-un mod adecvat solicitărilor concomitente și de multe ori, excesive ale școlii și ale familiei, mergând spre pierderea stimei de sine, senzația de epuizare, de eșec și imposibilitate de a recupera decalaje, cu diferite consecințe – diminuarea capacității de concentrare și a interesului pentru cursuri, iar uneori, cu o tristă și gravă consecința: alunecarea către preocupări categoric periculoase, deviante.

  În aceste situații nedorite, rolul de educator al părinților și al cadrelor didactice este preluat în mod nefast de stradă și de anturaje dubioase. Se produce, lent și pe neobservate, o răsturnare dramatică în sistemul de valori al copilului și al adolescentului, fragilitatea sa emoțională lăsându-l total descoperit în fața pericolelor sociale. Este perioada când binele devine rău, când falsele modele sunt asumate ostentativ și devin exemple, când comportamentele antisociale capătă conotații pozitive, constituind exemple demne de urmat în viziunea tinerilor vulnerabili.

Etapă a inițierii, a lărgirii treptate a universului familial, educațional, cultural, adolescența înseamnă schimbări biologice care pot conduce la o serie de comportamente, valorizate sau nu de societate, influențate de lumea de care vorbeam, de mediul familial, de grupul de prieteni, de întâlniri faste sau nefaste. Priviți prin prisma acestor comportamente de tranziție, tinerii sunt uneori puțin înțeleși de cei din jur, parcurg experiențe pozitive sau negative necesare totuși din perspectiva unui proces inițiatic, de maturizare absolut inevitabil și firesc în logica omenescului.

Drumul prin labirint” înseamnă și obstacole, tentații, riscuri, fie că le numim atracția unor gesturi de frondă sau forme de refugiu – fumatul, alcoolul, consumul de substanțe interzise, droguri, etnobotanice, aderarea la grupuri cu potențial delincvent, de risc social, toate dublate de o confuzie între valori și nonvalori, modele autentice sau modele facile, poleite și inconsistente, “mituri recente” ale unei lumi diverse și relativizate axiologic. Forma supremă a inadaptării, a pierderii simțului raționalității și responsabilității se va regăsi în violența gestuală sau verbală, în agresiunea îndreptată spre ceilalți față de care se simte diferit.

Nu mai este nevoie să vorbim aici de rolul determinant pe care familia îl are asupra educației copilului, a „bunei creșteri”, cum obișnuim să spunem. Din nefericire, mai ales în ultima perioadă, aceasta se dovedește a nu fi de ajuns. Chiar și în cazul familiilor care se implică profund în educația copiilor proprii, această preocupare nu poate fi suficientă deoarece, odată cu înaintarea în vârstă și anii de școală, elevul petrece din ce în ce mai puțin timp la domiciliu, restul acestuia fiind împărțit între școală și diferite alte preocupări. Constatăm însă, din nefericire, că în ultimii ani școala – care ar trebui să fie complementul natural, alături de părinți, în procesul de educare al elevului – a pierdut mult din valențele sale educaționale, mărginindu-se, mai degrabă, la a fi un spațiu al cunoașterii, orientată spre transmiterea de informații, mai puțin o experiență profund modelatoare de caractere, așa cum îi cere menirea sa ancestrală.

 Observăm mai ușor aceste lacune educaționale ale școlii noastre în special atunci când privim cu atenție care este importanța pe care o acordăm consilierilor școlari, specialiștilor în psihologie, pedagogie, orientare în carieră. În toate țările cu civilizație avansată, rolul consilierului școlar este unul extrem de important în formarea comportamentului elevilor, aceștia bucurându-se de un statut didactic deosebit în cadrul instituțiilor de învățământ în care activează, sunt implicați într-un demers educațional personalizat, sunt în număr suficient și au un rol de armonizare a factorilor implicați în educația elevilor – părinți, familie, profesori, prieteni, comunitate. Prin contrast, pe lângă faptul că școala românească nu beneficiază, întotdeauna, de specialiști cu o pregătire complexă în domeniul consilierii tinerilor, aceștia mai sunt și într-un număr absolut insuficient. Drept urmare, la ora la care vorbim, chiar și acolo unde avem consilieri școlari bine pregătiți, acestora le revine un număr de nu mai puțin de 800 de elevi. Rolul lor înseamnă – identificare de probleme, consiliere, dialog permanent, înțelegere și conturarea unor soluții potrivite, abordări individuale, personalizate, dar și integrarea în grupuri, promovarea valorilor în colectivele de elevi, sensul comunicării, orientare școlară și profesională pe baza aptitudinilor, a vocațiilor și oportunităților de pe piața muncii, dar și gestionarea conflictelor, a tensiunilor lăuntrice sau exterioare, depășirea perioadelor critice pe care le parcurg elevii.

Nu cred că există o persoană rațională care să-și poată închipui că un singur consilier școlar, fie el și superspecializat, poate face față cu succes unor asemenea provocări. Din această cauză, voi asuma ca un subiect major necesitatea schimbărilor de politică educațională și de strategie de resurse umane în conceperea demersului de suport psihologic și consiliere a tinerilor. De altfel mi-am propus să abordez conducerea Ministerului Educației Naționale, Departamentul de Resurse Umane al Ministerului Educației Naționale pentru a solicita o analiză riguroasă a situației prezentate anterior și voi declanșa, prin inițiativă legislativă, demersurile de asigurare a unui consilier școlar pentru cel mult 500 de elevi, indiferent de mediul, rural sau urban, în care își desfășoară activitatea.

Nu am niciun dubiu că mărirea numărului de consilieri școlari până la dublarea posturilor implică eforturi bugetare suplimentare. Tot atât de adevărat este, însă, și faptul că elevul reprezintă o valoare imposibil de estimat, că generația tânără este, în fapt, viitoarea generație adultă răspunzătoare de destinele acestei societăți, ale statului, ale nației. De aceea, oricât de mari ar fi costurile cu educația ei, nu ne putem permite să fim risipitori cu o atât de importantă avuție națională.

În ceea ce ne privește, suntem hotărâți ca, și la nivelul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport pe care o coordonez să desfășurăm toate demersurile, în special în domeniul îmbunătățirii cadrului legislativ, pentru rezolvarea acestei probleme pe care o percepem ca fiind una de maximă importanță pentru viitorul copiilor noștri. Dacă vrem un viitor pe măsura așteptărilor și a năzuințelor noastre de civilizație avansată, trebuie să avem o grijă accentuată față de premisele de la care acesta lume pornește. Trebuie să revizuim urgent și poate substanțial aceste premise, să punem un accent sporit pe importanța programelor educaționale cu un conținut formativ puternic, pe o deschidere spre proiecte care vizează o cultură a colaborării, a echipei, dar și atenția orientată spre o pregătire psihopedagogică mult mai solidă a studenților din instituțiile de învățământ superior cu profil pedagogic, viitori profesori care vor contribui la formarea armonioasa a tinerei generații, asigurând de asemenea, treptat și constant, creșterea numărului de posturi de consilieri, experți în psihologie si psihopedagogie în Centrele județene de Resurse și Asistență Educațională.

 Altfel, în lipsa acestor măsuri urgente și a altora similare, ne putem trezi că, în loc să contribuim decisiv la formarea și împlinirea personală și socială a generațiilor tinere, ajungem să fim spectatori la producerea celor mai dureroase neîmpliniri sau eșecuri în cadrul unei societăți – eșecul ființei umane.

Vă mulțumesc!

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: