Conferința internațională “Combaterea traficului de persoane – o luptă continuă”

COMUNICAT DE PRESĂ

În ziua de marți, 09 octombrie 2018, Grupul pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României, a organizat conferința internațională cu tema „Combaterea traficului de persoane – o luptă continuă”, coordonată de domnul deputat Angel Tîlvăr, președintele Grupului și președinte al Comisiei pentru afaceri europene. La conferinţă au participat miniștrii, ambasadori, parlamentari, personalităţi reprezentând instituţii ale administraţiei naţionale, parlamente din statele membre ale Uniunii Europene, corpul diplomatic acreditat în România, organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale.

În intervenția susținută, președintele Comisiei pentru învățământ, știință tineret și sport, deputat prof. dr. Camelia Gavrilă, a precizat nevoia de abordare sistemică a temei în discuție, din perspectivă juridică, sociologică, politică sau educațională. În acest sens, a fost subliniat rolul complex al școlii și al familiei, specificul vârstelor adolescenței și  preadolescenței ca etape de maximă vulnerabilitate în devenirea tinerilor, într-o societate complexă, dinamică, în care valorile și non-valorile coexistă derutant. S-a insistat asupra rolului școlii și al profesorului ca pedagog și educator, preocupat nu doar de transpunerea și implementarea elementelor cognitive și de rezultate academice, ci și de formarea și modelarea elevilor în sensul valorilor morale, civice, sociale, al discernământului în privința acțiunilor proprii, grupurilor de prieteni, opțiunilor de viață. La fel de important este și rolul consilierilor școlari, al psihologilor care pot nuanța fenomene, interogații și pot genera un dialog eficient, adaptat fiecărei individualități.

Deputatul prof. dr. Camelia Gavrilă a insistat asupra rolului familiei în educarea copiilor și a tinerilor, în sensul unui parteneriat de durată între familie, școală, comunitate. Combaterea traficului de fiinţe umane a devenit de-a lungul timpului o temă importantă pe agenda politică a Uniunii Europene. În acest sens, se poate observa diversitatea instrumentelor legislative, juridice, a comunicărilor și recomandărilor, adoptate pentru a face posibile atât prevenirea, cât şi combaterea şi sancţionarea traficului de fiinţe umane. Sunt simbolice în acest sens formulările din directivele europene destinate temei abordate, și anume rolul celor patru principii ”P” – prevention, protection of victims, prosecution of criminals, partenerships -.

”Educația este un demers esențial pentru prevenirea fenomenelor asociate traficului de ființe umane și presupune obligatoriu parteneriate autentice între actori, factori de decizie, comunitate, profesori, elevi și părinți”, a apreciat în concluzie Camelia Gavrilă.

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus

%d blogeri au apreciat: