Camelia Gavrilă: Soluția pentru marile proiecte ale Moldovei se află în unitatea dintre parlamentari, clasa politică, societatea civilă

         Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a participat astăzi la o dezbatere de anvergură realizată de cotidianul local Ziarul de Iași, în parteneriat cu Radio France International, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, unde subiectul principal a fost reprezentat de stadiul actual, etapele ulterioare și evoluția proiectului numit simbolic Autostrada Unirii – Iași Târgu- Mureș (A8).

        „Menționez faptul că un pas important s-a realizat prin votarea proiectului de lege, demers pe care l-am susținut încă din fazele incipiente. Impedimente vor mai fi cu siguranță, iar din perspectivă tehnică specialiștii vor avea, poate, diferite puncte de vedere privind finanțarea, implementarea, dificultățile traseului. Însă promulgarea  legii va clarifica multe aspecte, generând acțiuni concrete și o viziune unitară.    

      Nu trebuie să uităm că în această odisee a proiectului au existat peste 10 ani de studii de fezabilitate, dezbateri, polemici, cheltuieli din banii publici. La acest moment ne aflăm, în sfârșit, în etapa în care legea va trebui aplicată, dublată, însă, de existența unei formule de finanțare din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, prin  accesarea fondurilor europene. Cred că trebuie să ne propunem o anume alocare bugetară, realistă, pentru anul 2019, demers care să fie susținut unitar de către parlamentarii ieșeni.

        Un alt aspect esențial este legat de unitatea parlamentarilor și a grupurilor politice din județele Moldovei, care trebuie să găsească obiectivitatea necesară de a se asocia într-un proiect regional esențial, de conectare a Modovei cu restul Europei.

        Astfel, unitatea parlamentară trebuie să se extindă la nivel regional, iar elementele subiective, proiectele locale, părerile diferite cu privire la alte trasee și alternative trebuie să se estompeze, în favoarea argumentelor logice și a intereselor zonale.  

        Apreciez această dezbatere moderată cu multă competență și echilibru, un adevărat model de bună practică în abordarea mediatică, prin care idei, proiecte, oameni și partide găsesc un limbaj comun și asumă un proiect care să genereze dezvoltare economică și bunăstare socială”, a declarat deputatul ieșean Camelia Gavrilă.

 

 

 

 BIROUL DE PRESĂ

Deputat PSD de Iași

Prof. dr. Camelia GAVRILĂ

PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,

ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sus