Camelia Gavrila a subliniat necesitatea unei educatii parentale si deschiderea scolii spre problemele tinerilor

Organizația Salvați Copiii s-a preocupat întotdeauna de comunicarea între autoritățile statului, societatea civilă și tinerii aflați la început de drum, derulând proiecte în majoritatea județelor țării. Referitor la educația pentru sănătate, doamna președinte Camelia Gavrilă a menționat că există un curs opțional cu această tematică încă din anul 2004, iar Comisia pentru învățământ a adoptat o inițiativă de completare a Legii educației naționale nr. 1/2011 prin care se stabilește că Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății vor elabora o strategie privind educaţia pentru sănătate și nutriție, ce va fi transpusă în planurile-cadru pentru disciplinele opționale din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial și în activitățile formale și nonformale.
Aparut in: AgoraPress
Citeste articolul ⟶

sus